Frumosii nebuni ai zilelor noastre...

Nu incep cu "A fost odata..." , caci cortina uitarii nu va cadea niciodata peste decorul mirific al prieteniei noastre sincere. Se facea ca, in acelasi timp, pe-o arsita care a topit pana si asteptarile a doi embrioni de a mai ramane in pantecele mamelor surogat, au venit pe lume, la infima diferenta, cei doi nerabdatori, doua suflete predestinate pentru a se uni intr-unul singur, un suflet in doua trupuri... Predestinate sa ramana alaturi pentru intreaga viata, ce le-a oferit, in anii de pana acum, toate momentele ce le-a intregit intr-o puternica "legatura fara de sfarsit dintre noi, unica prietenie ce poate exista din toate cate-au fost", reiterand spusele tale. Fara doar si poate ca au existat clipe crispante, in timpul scurs, care ne-au facut sa gandim atat de rece, incat sa credem ca nu este totul asa cum am fi vrut sa fie, dar fericirea nu inseamna sa ai ceea ce iti doresti, ci sa doresti ceea ce ai. Iar sufletele noatre nu se abat de la speranta, vor pastra mereu avutia pe care au dobandit-o, fara sa renunte nicicand la doleantele unei conservari nemarginite. Tu si cu mine suntem vesmantul unui sentiment inaltator, imbracam prietenia sfanta si o reinventam la infinit. Prietenie care a devenit inchisoare a sufletului unitar, de buna voie, in trup strain, astfel incat ne vrem oglinda unul altuia, imagine perfect cristalizata ce se reflecta de la chip la chip. Chip sau inchipuire impregnata atat de adanc in memorie, incat nu s-ar sterge in mii de ani lumina... Asa te am in minte, insurubata cu cele mai mari piroane. Imi esti si trup, si vis, si aer si pamant... Imi esti parfum ce ma imbata cu iz dulce de caldura, ce ma uda cu stropi de puritate si ma nebuneste la gandul ca daca se termina, nu ar avea inlocuitor, caci fabricarea unei dubluri nu s-a infaptuit vreodata... Dar trag de el din rasputeri, sa-mi ramana o picatura, pentru a parasi aceasta lume peste ani, imparfumat cu tine! Caci tu esti cea care ma hraneste cu zambet, cu putere de a trece peste durere, peste dezamagire, fiind mereu improspatarea de care am nevoie dupa orice fiasco! Cand sufletul mi-e gol si sufar, tu vei veni sa mi-l alini, si-n inima-mi plantezi un nufar, fericindu-ma deplin... Minune-mi esti si mi te-nchin, tu cresti un zid acoperit de veselie spre finisarea adapostirii barbatiei mele. Nu vreau fara tine, nu pot fara tine, caci fara prietenia ta nu as putea trai, chiar daca as stapani toate bunurile lumii. Iubesc existenta ta, te iubesc pe tine, icoana a sufletului meu! De ce fac aceasta afirmatie? Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti... Eu mi te-am daruit, deci te iubesc! Nu rupe vreodata firul stimabilei noastre prietenii, caci chiar daca il legi din nou, nodul ramane! Iti multumesc ca faci parte din viata mea! Iti multumesc pentru devotament si pentru tot ce ai facut pentru mine! Iti multumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-ai expus tot pentru mine, in postarea precedenta acesteia. As mai avea de scris romane,poate, despre tine, despre noi, despre juramantul legaturii vesnice facut pentru eternitate. Iubirea sincera si profunda nu are nevoie insa de prea multe cuvinte... Dezbraca-ma de mine, si poarta-ma tu pe veci!   Primeste,suflete pereche, asigurarea inaltei mele consideratii... Cu dragoste, un simplu actor pe scena pieselor cu noi jucate! Cuvintele imi apartin, de la suflet la suflet, pentru un vis infinit!