Vise pierdute intre sute de foi

Nu, nu am murit. E criza, deci nu am diacritice. Imi salut cititorii, chiar daca nu mai exista. Deoarece in ultima vreme nu s-a mai prea ivit ocazia de a scrie, am decis sa nu mai pun accent pe o pasiune enigmatica, se pare, ce ma purta sub arest. Intr-o tara in care situatia economica mistuie orice urma de arta, fie ea si literara, am hotarat sa ii las pe altii sa continue spre aceasta cale. Prea putina poporime intelege ceea ce eu am creat. Majoritatea scrierilor mele au fost influentate de subzistenta concreta, iar cum de ceasuri infinite, nimic nu m-a mai afectat pe campul ce imi aprindea activitatea literara, voi epiloga un rastimp insolit al vietuirii mele, in care am visat exorbitant printre randuri, inutil, fireste.


Diverse scenarii mi-au facut vietuirea cu mult mai colorata: dizgratia cu care anumite persoane mi-au intors spatele, sau euforia cu care altele, desi nefiind tinte ale lucrarilor mele, m-au sustinut. Multumesc! Acum alerg spre viitor si poate astept o minune, s-aduca inapoi acele vise pierdute-ntre sute de foi.

Pahar de-amar

Mirată luna mă priveşte
Că-n crâşmă iarăşi mă găseşte
Şi-ntreabă stelele pe rând
De ce mă-mbăt şi până când.

Întunecat eu rătăcesc
Prin cârciumi beau, mă ofilesc
Iar tu prietenă şi-acum
Senină mergi pe-acelaşi drum.

Prieteni din copilărie
Zburdăm pe deal şi pe câmpie
Şi stând de vorbă nopţi întregi
Mă bucuram că mă-nţelegi.

Surâzătoare altădată
Spuneai că draga mă aşteaptă
Acum eşti gata să apui
Şi n-ai nimic, nimic să-mi spui.

Te duci prietenă, te duci
Cu-aducerile aminte dulci
Şi mie-mi laşi numai amarul,
Crâşmare!... Umple-mi iar paharul!