Ramai

Ramai pe vecie frumoasa-mi din lut,
Sa-ti modelez feeric si viata si trup,
Sa ma hranesc cu tine, sa-mi fi asternut,
Sa ma imbraci in zambet si-n dulce sarut.


Inalta-mi visarea spre necunoscut
Si-acolo intinde-mi matase-n mormant,
Caci mana-ti voi strange si vom lua avant
Sa ne-aruncam in goluri, uitand de trecut.


S-atingem albastrul fragilului nor
De oarba lumina, speranta si-odor
Al moastelor binelui ca ultim decor
Ce vreau ca sa-l gust inainte sa mor.

Ramai pe vecie frumoasa-mi din lut,
Sa-ti modelez feeric si viata si trup...

Dor si doare

Mi-e dor de mine in culori, in vise si in zambet... Mi-e dor de optimism, de soare si speranta. Mi-e dor de imaginea din oglinda a ceea ce am fost pana mai ieri. Mi-e dor si doare...
Ma simt strain in corpu-mi de artar, de parca un necunoscut m-a acaparat fara de voie, navalind ca o fantoma in mine, care nu mai gaseste portita spre iesire. Pare ca se vrea ramasa inca in odaia ce a gazduit-o involuntar, dar nu pot face in continuare pe "bunul Samaritean" , asa ca ii voi arata chiar eu pe care dintre usi sa iasa. M-am saturat de mine in posturi nevoite, ard de nerabdare sa ma regasesc, sa fiu ce-am fost pana mai ieri. Sa invat din nou sa zambesc, sa traiesc si sa savurez din plin fiece moment, caci clepsidra se tot scurge si nu si-a anuntat sfarsitul-acel alt inceput in lumea celor care nu cuvanta. Si smulg acum din trupu-mi primitiv radacinile acestul alter-ego nedorit, tentacule frivole ce m-au acaparat in umbra, lipsindu-ma de mine cel de altadat'. Dezbrac far' de regret mantaua ca de gheata ce am purtat pe umeri si-mi etalez fara rusine nudul, ca sa-l acopere de frig acelasi soare din trecut, cu razele-i arzande. Si fluturatec se izbeste de podea si-o doare maduva si plange, se vrea a mea din nou, cateaua, dar tare bine-i fara ea. Se zbate de pamant si urla ragusit, ma roaga neincetat sa-i fiu iar postament, iar eu m-amuz si-i rad durerea,zdrobindu-i chipul fad cu sulite de nepasare si farfala in timp ce-si sufla cu suspine un ultim iz de trai in lumea in care cu dor si nerabdare, zambind am revenit.
Adio, frivola-nfatisare ce-amarnic am purtat! Sa nu renasti nicicand, ma vreau acelasi eu pe veci, de altadat'.

O alta dimineata gri...

Si ma gasesti din nou in calea-ti sclipitoare, cu-aceeasi sete de creatie umila de veacuri parca stapanita. Si te intampin cu un zambet cald, cu dor si cu ospat, cum te-am obisnuit si te indop fortat cu litere avide si sensuri de cuvinte reci si goale, pacatoase... Ador sa ma imbat cu izul tau imaculat, sa ma surprinzi haotic in delir, sa ma-nsotesti in lumea de multi neinteleasa a omului de geniu; ador sa te astept, caci stiu ca-mi vii mereu cu fulgi de soare si rasarite eclatante ce ma rasfata-n mod sublim. Doar tu imi intelegi delirul, doar tu-mi slavesti aberatia si o consideri arta in fiece prilej. Si atunci tie-ti ma inchin si te astept si maine la ospat, prea dulce dimineata, intotdeauna gri...

Decalog pentru binele de sine

Prima porunca: Sa astepti oricat.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiul. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
A saptea porunca: Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gandul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri, neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
A noua porunca: Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
 A zecea porunca: Aminteste-ti ca Paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota.

Daca...

De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
in jurul tau si spun ca-i vina ta;
de crezi in tine chiar cand omenirea
 nu crede, dar s-o crezi ar vrea;
daca de asteptare nu ostenesti nicicand,
nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept;
daca privit cu ura, nu te razbuni urand
si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de-ntelept;
daca astepti dar nu cu sufletul la gura
si nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
de nu raspunzi la ura tot cu ura
dar nici prea bun sa pari nici prea-ntelept;
sau cand hulit de oameni, tu nu cu razbunare
sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;
de poti visa dar nu-ti faci visul astru;
de poti gandi, dar nu-ti faci gandul tel;
de poti sa nu cazi prada disperarii,
succesul si dezastrul privindu-le la fel;
de rabzi s-auzi cuvantul candva rostit de tine
rastalmacit de oameni, murdar si prefacut;
de rabzi vazandu-ti idealul distrus si din nimic
sa-l recladesti cu ardoarea fierbinte din trecut;
de poti risca pe-o carte intreaga ta avere
 si tot ce-ai strans o viata sa pierzi intr-un minut
si-atunci fara a scoate o vorba de durere
sa-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput;
de poti ramane tu in marea gloata,
 cu regi tot tu, dar nu strain de ea;
dusman, om drag, rani sa nu te poata;
de toti sa-ti pese dar de nimeni prea;
de poti prin clipa cea neiertatoare
sa treci si s-o intreci gonind mereu;
daca ajungi sa umpli minutul trecator
cu saizeci de clipe de vesnicii mereu,
vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor
si mai presus de toate, un OM, iubitul meu.

Da, am murit...

Da, am murit, de te-ntrebai cumva... Am murit in incercarea de a te uita, rapus de oboseala acumulata dupa lungile cautari ale metodelor ce te readuc in preajma mea. Am murit in secunda in care am vrut sa iti rostesc numele, iar literele nu insumau niciunul... Castigasem lupta cu timpul si te uitasem... Dar numele meu fara numele tau e tot o serie de litere fara noima. Si atunci ma intreb: pe crucea iubirii noastre ce litere vor fi? Si daca amandoi suntem morti... Ale cui sunt lacrimile mele?


Poate...

  Poate ca dragostea mea nu e suficienta sa acopere marea sau infinitul ceresc, insa faptul ca e atat de intensa si mereu gata sa faca sacrificii peste puterile unei fiinte, o face sa fie ceva unic si dedicat doar persoanei care ar putea sa o pretuiasca in toata splendoarea sa... E greu sa exprimi toate aceste senzatii oferite de nobilul sentiment al iubirii... E greu de descris durerea "placuta" provocata de toate indoielile si "de ce-urile" adresate parca in gol... Cu toate ca dragostea implica aceasta durere neasemuita niciuneia din maladiile existente pe acest pamant, eu pot spune ca am devenit dependent de ea, de handicapul indragostitului nebuneste de un om ciudat, ce lasa tot timpul semne de intrebare in urma si care pare uneori de nestrapuns, ca un iceberg... Eu te iubesc asa cum esti si mi-as dori sa iti accept mai multe lucruri ce tie iti fac atat de multa placere, insa vezi tu, uneori ratiunea reuseste sa isi trimita sagetile catre infinitul amoros si cateodata triumfeaza inaintea dragostei... Oricum ceea ce este important e faptul ca te iubesc, te iubesc nefiresc de nebuneste!

Pain pleasure

La un moment dat s-a umplut paharul si am preferat sa ma sustrag avidului ochi critic ca o jigodie dezertoare. Asta pentru ca nu suportam si alte reprosuri decat cele pe care mi le aduceam singur.  Am avut nevoie de timp sa-mi inchid ranile. Mi-am dat seama ca nu sunt atotputernic si ca lucrurile se astern de la sine, intr-un mod mai mult sau mai putin deliberat. Timpul inchide rani si deschide usi. Sunt totusi unele rani pe care le preferi dureroase, doar de dragul de a le stii acolo...

Rasari sau te-ngrop, minune inca apusa?

O, de-ai stii cum se pleaca inima mea tremurand infiorata in fata privirii tale, de-ai vedea taramurile minunate unde te poarta gandurile mele visatoare, ai intelege atunci ca tu esti cel mai minunat dintre oameni, prima si ultima minune din viata mea. Tu-mi faci viata o poveste minunata pe care o savurez ca un copil uimit si fermecat, te urmaresc entuziast cum ma incanti cu regi, printi, vrajitori, spiridusi si alte minunatii prea ireale mintii mele, dar prea scumpe inimii care le-adora, ca sa nu le cred. Tu-mi porti in priviri paradisul, taramul pur de unde cad doar lacrimi si lumina, tu-mi dramuiesti fericirea in saruturi, si te rog, te implor, fii generos! Iubeste-ma si-ascultati ecoul iubirii in inima mea, n-ai sa auzi nimic mai minunat de la pamant pana la cer...

Doar pentru tine...

Picura dragoste in mine… Lasa-ma sa te simt alb si cald,lasa-ma sa-mi amintesc de fiecare data ca te-am gasit intr-un ocean de alge , si cand te-am intalnit erai singur si… si tu m-ai ales. Da, tu m-ai ales,si eu am spus “da!”, pentru ca daca nu vroiam atunci,nu se mai putea niciodata.Lasa-ma! Si ce daca ploua pe pleoapele mele, si ce daca bate vantu-n ochii tai care zambesc tomnatec, si ce daca-n noi doi ninge cu fluturi care zboara bezmetic, incrucisandu-si drumurile? Si ce daca, raspunde-mi,si ce daca?Si cand a inceput sa-mi pese? Ah…Niciodata.Picura flori de tei, ca sa-ti miros absenta pierduta pe buzele mele . Amorteste-mi strigatul cu saruturi multe, inainte sa ni le fure vantul, sufoca-ma cu degetele-ti delicate si fa-ma sa strig fara sa m-auda nimeni insa. Iubeste-ma,iubeste-ma!Picura-n ochii mei departari rosiatice care sa se amestece cu frunzele de toamna, sa se-nsire pe asfalt, sa-mi adune toate lacrimile , si toate zambetele, sa se amestece toate, si-apoi sa dispara… Mi-a fost prea dor, si inca-mi e! Mi-e dor de dorul soaptelor tale, de atingerea ireala a mainilor tale, care-mi acopera pielea de pe spate,desenand contururi fine in forma de inima. Mi-e dor de forma lucrurilor care-ti apartin, chiar daca eu le am pe toate. Traiesc ca sa-ti fur toate clipele, ca sa te videz de sentimente, ca sa-ti sec toate apele adanci care curg atat de frumos si de calm inauntru,ca sa-ti abandonezi toate simturile in palmele mele, sa obosesti si sa renunti, sa mi te dai cu totul, pana la ultima bula de aer.
Imi infig mana in gatul tau,si-ti soptesc demiurgic un “nu te teme” scurt, dandu-ti senzatia ca te-am creat si ca nici macar nu mi-a trebuit mult, desi numai eu stiu ca a durat o eternitate. Mi-a luat o fascinanta si nesfarsita clipa sa mi te imaginez in toate ipostazele, sa te disec dincolo de invelisurile transparente care nu spun nimic, sa ma invelesc cu rasul tau caruia as vrea sa-i aud ecoul.Mi-am dorit sa te fac sa plangi, dar nicidecum dintr-o pornire sadica, ci ca sa te aduc aproape de simturile mele care uneori se comporta de parc-ar fi agatate pe-un gard de lemn,plin de cuie ruginite si straine. Mi-am dorit sa nu mai poti, mi-am dorit sa te doara, pentru ca numai durerea ta mi-aminteste ca-s totusi viu. Sunt egoist, da. Insa... Stii? Fiecare minut imi arata felul in care reusesc sa m-abandonez pentru tine. Poate ca-s rau, si crud. Poate ca-s doar un cliseu al omului obisnuit si simplu, care-si citeste dimineata nestingherit de aglomeratie ziarul , pe scaun, in metrou. Poate… Da, poate.
Picura … Pana se scurge tot, de tot… Ca sa ne pierdem amandoi. Tu pentru mine, si eu… Si eu intotdeauna pentru tine. Numai pentru tine.

Romanta meschina

Nu sunt ce par a fi, caci inlauntrul meu de mult traieste-n coma, e fad, e sters si fara de-nviere, iar temeliile-mi se sfarma-n praf cernut din piatra neclintita, cum era odat' . Nu sunt ce par a fi, caci dincolo de trupu-mi fluturatec si morbid mai zace doar movila unui suflet gol, ars parca pe rugul soartei deloc deloc izbavitoare existentei mele. Ma-nalta o cenusa stearpa, insipida, ma cladeste in trup, se materializeaza inmarmurita in chip de mine. Nici Narcis, nici Apollo si nici Zeus nu m-arat, nici Seneca, Aristotel sau Cesar sa nu-ti par. Mi-s parca om senil, dar intelept, caci ce-i mai multumitor pe-aceasta lume decat sa fi constient de de propria-ti nebunie? Imaginea fiintei mele nu este decat o metamorfoza a amprentelor lasate de raul ce ma bantuie parca fara sfarsit, intr-un monument arhaic de prin illo tempore,  dar care inca mai spera la o prabusire nicicand ivita. Nu sunt ce par a fi, sunt ceea ce par prin existenta, anume un actor fara de replici pe-o scena-rebut a acestei lumi cazute adanc in pacatul preacurviei; actorul fara de grai, ce isi mimeaza traiul si-apoi dispare in neant... Nu sunt ce par a fi... Sunt Eu, omul creat spre nemurire, cum si tu ai aceeasi soarta, doar ca eu...sau tu, de fapt, omiti ceva. Nu te-ai intrebat nicicand cine sau ce esti cu adevarat. Raspunsul il am tot eu. Tu esti Eu, iar Eu sunt inca o umbra ce tine de rece dedesubtului ce ne poarta frenetic spre nicaieri. Si-atunci, ce cauti tu in viata mea? Eu mai raman pe loc, deci poti sa iesi din mine, pierzania e pentru voi, eu ma pastrez spre nemurire. Doar asa imi voi putea razbuna menirea, si-atunci, abia atunci, la implinire, cand nu voi mai cunoaste sensul niciunui fiasco pe drumul spre-mpacare, vei intelege, poate, ca tu ai fost un muritor, iar Eu o umbr-a nemuririi. Nu sunt ce par a fi... Dezbraca-ma de mine si poarta-ma tu, de vrei sa-mi intelegi candva ego-ul in delir. 

[Nu esti ce pari a fi. Te resemnezi ca tremurand crucificat si-o sa ramai decat... Cel care esti!]

Cazna de tine, prin tine-a trecut

[Si te-ai dus dulce minune, si-a murit iubirea noastra, dar nu-i totul trist in lume si nici floarea nu-i albastra...]

Mi-ai fost icoana sfanta, la care ma-nchinam, mi-ai fost si cer si foc si apa si pamant, mi-ai fost... 

Ce bine-mi suna acum acest trecut "mi-ai fost" , caci altfel nu ma mai multumea inaltator durerea de tine, trecuta acum cu El, cel care azi imi ridica un piedestal aurit al fericirii supreme in albia de albatros a sufletului ce l-a vindecat sublim, doar printr-un zambet. 

Sa te descriu in feluri minunate n-as putea, caci nu exista in lumea mea metafore negre care sa te asemene cu o grota ce esti in felu-ti, plina de lilieci hidosi ce cad in putrefactie ca hrana pentru viermii formati parca din mucozitati de bivol, dar mai splendizi ca moaca-ti eclatanta de furnir. De parca sobolan te-arati in lumea asta, si nu gandesti ca alea-s niste creaturi gingase ce nu pot fi comparate, de fapt, cu un excrement frenetic si arzand, ce-mi esti in amintire. 

Ce bine c-ai fost, ce miracol ca sunt...

[Te iubesc, metafora a luminii divine ce mi-ai luminat odaia sufletului, scapandu-ma de intunericul malefic al smoalei ce ma sorbea spre Iad]

Frumosii nebuni ai zilelor noastre...

Nu incep cu "A fost odata..." , caci cortina uitarii nu va cadea niciodata peste decorul mirific al prieteniei noastre sincere. Se facea ca, in acelasi timp, pe-o arsita care a topit pana si asteptarile a doi embrioni de a mai ramane in pantecele mamelor surogat, au venit pe lume, la infima diferenta, cei doi nerabdatori, doua suflete predestinate pentru a se uni intr-unul singur, un suflet in doua trupuri... Predestinate sa ramana alaturi pentru intreaga viata, ce le-a oferit, in anii de pana acum, toate momentele ce le-a intregit intr-o puternica "legatura fara de sfarsit dintre noi, unica prietenie ce poate exista din toate cate-au fost", reiterand spusele tale. Fara doar si poate ca au existat clipe crispante, in timpul scurs, care ne-au facut sa gandim atat de rece, incat sa credem ca nu este totul asa cum am fi vrut sa fie, dar fericirea nu inseamna sa ai ceea ce iti doresti, ci sa doresti ceea ce ai. Iar sufletele noatre nu se abat de la speranta, vor pastra mereu avutia pe care au dobandit-o, fara sa renunte nicicand la doleantele unei conservari nemarginite. Tu si cu mine suntem vesmantul unui sentiment inaltator, imbracam prietenia sfanta si o reinventam la infinit. Prietenie care a devenit inchisoare a sufletului unitar, de buna voie, in trup strain, astfel incat ne vrem oglinda unul altuia, imagine perfect cristalizata ce se reflecta de la chip la chip. Chip sau inchipuire impregnata atat de adanc in memorie, incat nu s-ar sterge in mii de ani lumina... Asa te am in minte, insurubata cu cele mai mari piroane. Imi esti si trup, si vis, si aer si pamant... Imi esti parfum ce ma imbata cu iz dulce de caldura, ce ma uda cu stropi de puritate si ma nebuneste la gandul ca daca se termina, nu ar avea inlocuitor, caci fabricarea unei dubluri nu s-a infaptuit vreodata... Dar trag de el din rasputeri, sa-mi ramana o picatura, pentru a parasi aceasta lume peste ani, imparfumat cu tine! Caci tu esti cea care ma hraneste cu zambet, cu putere de a trece peste durere, peste dezamagire, fiind mereu improspatarea de care am nevoie dupa orice fiasco! Cand sufletul mi-e gol si sufar, tu vei veni sa mi-l alini, si-n inima-mi plantezi un nufar, fericindu-ma deplin... Minune-mi esti si mi te-nchin, tu cresti un zid acoperit de veselie spre finisarea adapostirii barbatiei mele. Nu vreau fara tine, nu pot fara tine, caci fara prietenia ta nu as putea trai, chiar daca as stapani toate bunurile lumii. Iubesc existenta ta, te iubesc pe tine, icoana a sufletului meu! De ce fac aceasta afirmatie? Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti... Eu mi te-am daruit, deci te iubesc! Nu rupe vreodata firul stimabilei noastre prietenii, caci chiar daca il legi din nou, nodul ramane! Iti multumesc ca faci parte din viata mea! Iti multumesc pentru devotament si pentru tot ce ai facut pentru mine! Iti multumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-ai expus tot pentru mine, in postarea precedenta acesteia. As mai avea de scris romane,poate, despre tine, despre noi, despre juramantul legaturii vesnice facut pentru eternitate. Iubirea sincera si profunda nu are nevoie insa de prea multe cuvinte... Dezbraca-ma de mine, si poarta-ma tu pe veci!   Primeste,suflete pereche, asigurarea inaltei mele consideratii... Cu dragoste, un simplu actor pe scena pieselor cu noi jucate! Cuvintele imi apartin, de la suflet la suflet, pentru un vis infinit!

Lui Yoyo. Superbu-mi inger, la multi ani !

Iti scriu aici, ca sa inaintez inducerea senzatiei unei dedicari complete a paginii de blog, numai pentru tine, Ioana, sfanta treime a sufletului meu! Multi ani fericiti iti doresc, impliniti, de care sa te bucuri din plin, care sa te faca sa stralucesti in continuare, luminand existenta noastra, a celor ce ne bucuram de darul fiintei tale. Urmeaza-ti speranta, visele, dorintele,asa incat sa ajungi, candva, pe cel mai inalt piedestal al multumirii de sine! In regatul meu,imi esti regina, in monotonia mea, tu esti lumina, in inima mea, esti Yoyo, veverita, caprita, sotia-mi, amanta-mi, dar mai presus de toate, imi esti Prietena, in fata careia cu dragoste ma-nchin! Iti multumesc pentru ca imi faci viata mai frumoasa, iti multumesc ca existi, ca IMI ESTI, si atat... Nu uita ca azi... TU reprezinti centrul universului. Asa cum ai fost mereu, de fapt si vei ramane, Universul intreg al multora dintre noi. Si... chiar daca nu am fost primul care te-a sunat sa-ti spuna "La multi ani!", stii foarte bine ca sunt singurul care conteaza! Te iubesc, superbu-mi inger!

Cu stima, ala care ti-e logodnic.