Da, te iubesc!

Ca un om sa iubeasca pe altul este probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva. Lumea mea esti tu! O lume plina de iubire, care a renascut in mine datorita existentei tale. Ai sadit picuri de dragoste in sufletul meu, rasarind, intr-un timp infim, flori rozalii de iubire si implinire. Mi-ai readus zambetul pe buze, prin tine renasc, prin ochii tai vad cerul, prin inima ta vad fericirea. Aud vocea ta vibrand in toate zgomotele lumii. Ai aparut atunci cand nici nu se putea mai bine, dupa o perioada neagra, in care uitasem sa iubesc, sa daruiesc iubire, uitasem ce inseamna sa fi fericit, sa impartasesti fericirea alaturi de un suflet cald. Iti multumesc ca existi in viata mea, ca ma iubesti si ca ma lasi sa te iubesc, iti multumesc ca mi-ai dat aripi sa zbor, ca imi dovedesti sentimente sincere si curate si ca mi te-ai daruit in intregimea ta pura, calda si minunat de dulce. Am nevoie de tine... Pentru ca te iubesc!

Omul de geniu. Lui Lucian Varga

"Destinul omului este creatia. Poetul este nu atat un manuitor, cat un mantuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturala si le aduce in starea de gratie."
Lucian Varga este poate cel mai original creator de imagini pe care l-am cunoscut pana acum: imagini neasteptate si profund poetice. Din versul sau reiese bucuria de a trai, un optimism, nu conceptual, ci pur senzorial; senzatia proaspata intretine multumirea vietii. Gasim in acesta si o unitate sufleteasca, dar si o oarecare atitudine. Cuvintele lui sunt bucati de suflet, prinse sincer in fiecare clipa si redate de o superioara muzicalitate in versuri care, frante cum sunt, se mladie impreuna cu miscarile sufletesti insesi.
E si filosofie inauntru, o melancolica, dar nu deprimanta filosofie, care leaga impreuna toate aspectele din afara ale naturii si, inlauntru, toate miscarile prin care si noi ii raspundem.
Nu mai am nimic de declarat, cu exceptia geniului sau.

Tu

Lumina a ochilor mei, pururi arzatoare,
Flacara a inimii mele nestingatoare,
Gand pervers, ce-mi trezesti interesul,
Soapta lina, ce-mi calauzesti mersul,
Privire pagana, ce-mi sperie lumina,
Atingere profunda, ce-mi zgarie rana,
Copil nebun, salbatic in ganduri,
Bestie inchisa, de saruturi,
Fiinta pierduta intr-o lume a ta,
Creatura suprema, care pe mine ma vrea,
Defectul perfect, ideea mea de viata,
Aerul ce il respir, creatura mareata, Tu…

Urme de existenta

"Intamplator, oricine poate iubi."

Am inceput cu inceputul si am sfarsit in cuprinsul imbratisarilor tale. Am renuntat la marginitul Eu, nemarginindu-ma in tine. Eram doi si eram singuri si-n loc de inima ne batea Luna. Candva, am tinut dragostea in palma. Uite-i liniile...
Pasisem zambind catre un drum necunoscut. Dansam in ploaia calda, plangand de bucurie. Ii sopteam marii ca eram fericit, iar valurile ei imi patrundeau trupul, incurajandu-ma. Isi flutura nisipul fad prin parul meu si imi mangaia chipul in noapte. Radia, parca, alaturi de mine.
La rasarit, mi-a dainuit un secret, cum ca exista o singura demnitate finala - dragostea. De-atunci, nutream pentru tine o dragoste supusa, un sentiment aproape dumnezeiesc. Cantam iubirea in duet cu marea.
Pasiunile, insa, fug de-ntuneric. La asfintit, chipul ti s-a metamorfozat, devenind in tacere doar o suava pasiune, iar pe mine m-ai lasat prizonier marii.
Ai vazut vreodata lacrima unei fantome?

Ploaia de fericire

Satisfactia nu consta in succesul repurtat de creatia realizata, ci in aprecierea actului creatiei. Ei bine, pe poarta templului creatiei, tocmai a pasit succesul si multumirea-mi sufleteasca... Satisfactia vine, odata cu premiul "Most Wanted Blog" si imi inunda sufletul de multumire si culoare, dupa ce acest blog, in unanimitate personal, a castigat titlul mai sus mentionat, cu un numar maxim de voturi la categoria la care a fost nominalizat de Grupul MWB.


Ma inchin voua, cititorilor mei, celor care mi-ati acordat votul vostru si bineinteles, acelora care m-au inclus voit, fara doar si poate, in concursul ce a sfarsit in favoarea scrierilor mele umile.
Cuvintele frumoase pot fi scurte si usor de spus, dar ecoul lor este fara de sfarsit. Reiterez sincere multumiri si va impart tuturor calde si profunde imbratisari!

Vise pierdute intre sute de foi

Nu, nu am murit. E criza, deci nu am diacritice. Imi salut cititorii, chiar daca nu mai exista. Deoarece in ultima vreme nu s-a mai prea ivit ocazia de a scrie, am decis sa nu mai pun accent pe o pasiune enigmatica, se pare, ce ma purta sub arest. Intr-o tara in care situatia economica mistuie orice urma de arta, fie ea si literara, am hotarat sa ii las pe altii sa continue spre aceasta cale. Prea putina poporime intelege ceea ce eu am creat. Majoritatea scrierilor mele au fost influentate de subzistenta concreta, iar cum de ceasuri infinite, nimic nu m-a mai afectat pe campul ce imi aprindea activitatea literara, voi epiloga un rastimp insolit al vietuirii mele, in care am visat exorbitant printre randuri, inutil, fireste.


Diverse scenarii mi-au facut vietuirea cu mult mai colorata: dizgratia cu care anumite persoane mi-au intors spatele, sau euforia cu care altele, desi nefiind tinte ale lucrarilor mele, m-au sustinut. Multumesc! Acum alerg spre viitor si poate astept o minune, s-aduca inapoi acele vise pierdute-ntre sute de foi.

Pahar de-amar

Mirată luna mă priveşte
Că-n crâşmă iarăşi mă găseşte
Şi-ntreabă stelele pe rând
De ce mă-mbăt şi până când.

Întunecat eu rătăcesc
Prin cârciumi beau, mă ofilesc
Iar tu prietenă şi-acum
Senină mergi pe-acelaşi drum.

Prieteni din copilărie
Zburdăm pe deal şi pe câmpie
Şi stând de vorbă nopţi întregi
Mă bucuram că mă-nţelegi.

Surâzătoare altădată
Spuneai că draga mă aşteaptă
Acum eşti gata să apui
Şi n-ai nimic, nimic să-mi spui.

Te duci prietenă, te duci
Cu-aducerile aminte dulci
Şi mie-mi laşi numai amarul,
Crâşmare!... Umple-mi iar paharul!